De ce sa nu ne traim, in loc sa ne murim

 Totul acum se petrece intr-un mod foarte accelerat. Ofera cel care are, primeste cel care poate. Nu mai e timp de tanjeala. Acum trenul nu mai opreste in gara, trebuie sa urci din mers, daca te tin balamalele. Multi incep sa se trezeasca, sa se miste, sa se traiasca cu tot ce vine catre ei, altii sunt in continuare intr-un somn profund. Sunt mai morti decat mortii. Zombii imbracati de la Versace. Dar nu pentru ca asta isi doresc. Nu, nu. Ci pentru ca traumele, fricile, orgoliile, teama de a fi vulnerabili si dezbracati de masti ii tin captivi in iluzia mintii. 

De ce sa nu ne traim, in loc sa ne murim?

Cand simti iubire o traiesti, o savurezi, o impartasesti, ti-o impartasesti pentru ca ai. Iubesti iubirea si iubesti viata. Nimic altceva nu mai conteaza, decat Aici si Acum.

Cand cineva nu te alege , este momentul perfect de a te alege pe tine insuti. In spatele oricarei respingeri, oricarui atac, oricarei dominari, se afla ceva bun, dar asta depinde doar de tine ca sa vezi, daca vrei. Daca nu, te ascunzi in spatele tuturor traumelor si ranilor stiute sau nu, si ramai o victima. Aceasta e varianta cea mai usoara, aparent, dar care nu te duce nicaieri, ci din contra te afunda si mai mult. 

De ce e greu sa iesim din starea de victima?  De ce ne e greu sa ne dam toate mastile jos pe care le-am asezat cu atata migala una peste alta? Pentru ca procesul vindecarii doare teribil de tare, te intoarce pe toate partile, te dezgoleste si te rasuceste pana ajungi la esenta ta, precum o haina pe care o bagam in masina de spalat, careia ii punem balsam, o spalam la cate grade este necesar iar cand s-a terminat programul o scoatem uda, sifonata, imbarligata printre alte haine, dar frumos mirositoare. O scoatem, o uscam si apoi o calcam si voila, arata ca noua. Cam asa arata procesul vindecarii, esti nou, pur fara atasamente, fara dorinte si fara asteptari. E important sa fim recunoscatori tuturor celor pe care ii intalnim, experientelor traite oricat de triste, dureroase ar fi pentru ca ne scot din iluzie, din vraja mintii, iar toate acestea nu fac altceva decat sa ne duca inspre noi insine. Avem nevoie de toti oamenii din viata noastra, de toate experientele pentru ca doar asa putem ajunge la sursa noastra. Totul este perfect cum e si nu altfel.

Sa (ne) iertam mult, sa (ne) iubim si mai mult si sa ne traim viata, a noastra si nu a altuia. 

Sa ne traim si sa nu ne murim inainte de a ne fi trait!

Credeam ca ei nu mor

 Credeam că ei nu mor niciodată. Auzeam de alții, mergeam la înmormântarea altora și îmi dădeam seama că e firească moartea, iminenta, că mai devreme sau mai târziu toți vom ajunge acolo. Dar nu credeam că Ei vor muri vreodată, că va veni un moment când nu îi mai pot vedea, îmbrățișa, că nu le voi mai auzi glasul. Azi, 2 ani de când am primit mesajul: "A murit acum 10 minute." Incercam sa fiu tare, pentru mama, pentru ceilalți, dar în interior mă prăbușisem in genunchi și nu mi se părea drept, că nu era momentul, că aș fi vrut că acest moment sa fie cat mai târziu posibil. Cu siguranță că și dacă ar fi murit la 100 de ani la fel de greu mi-ar fi fost. 

Nu mai e și nu va mai fi vreodată în corpul pe care eu l-am întâlnit, așa cum l-am cunoscut, acel om care m-a legănat, m-a îmbrățișat de fiecare data cu dor și iubire necondiționată, care m-a iertat de fiecare data deși eu poate că n-am fost uneori buna cu el, că l-am judecat în anumite momente, însă el mereu m-a iubit. Acum nu mai am cui sa îi spun Tata, însă știu că el de Acolo mereu mă vede și mă iubește la fel de mult. Știu că într-o zi ne vom revedea..

Credeam că părinții nu mor niciodată, că vor fi mereu acolo oricând avem nevoie de ei. S-a dus ca și cum nici nu a fost. Dar ce ar fi viața fără amintiri? Pentru mine Mama și Tata se scriu cu majusculă. Nu as fi putut să fiu cea care sunt fara ei.

Credeam că ei nu mor...

Relatii si carii

Probabil ca ati mers macar o singura data in viata aceasta la stomatolog. Si stiti ca exista un adevarat "ritual" de indepartare a cariei si de reparare a dintelui. Se inlatura intreaga zona cu probleme, se pune tratament (daca e cazul), se curata,  se pune plomba cu o mare precizie si minutiozitate pana iese opera de arta si pleci de acolo ca si cum ai avea un dinte nou. Nu mai doare, nu mai miroase, nu mai incomodeaza.

Mi-am dat seama ca unele relatii sunt precum cariile. In ultima vreme am vazut relatii cari mai di cari cu probleme. 
Sunt cupluri care daca nu rezolva maseaua cariata din timp,  vor sta cu ea pana va putrezi, pana se va imputi, pana cand nu vor mai avea ce face si va trebui extirpata.

Dar cum ramane cu relatiile "cariate"? Exista vreun tratament? Ce fac cei cand vad ca nu mai functioneaza cum trebuie acea relatie? Au tendinta de a-l extirpa pe celalalt din viata lor?  Sau isi face fiecare o autoanestezie pentru a nu mai vedea/auzi ceea ce nu merge bine in asa zisa relatie de iubire? Anestezie care, atunci cand s-a dus efectul, ii trezeste la realitate. Tot ce se crede ca e pus sub anestezie acum se dezmorteste si incepe sa doara mai tare decat si-ar fi imaginat. Un Ketonal forte, va rog! Ah, dar inca doare, si urla de durere, si repeta anestezia, si o tot repeta, pana ajung sa fie vlaguiti de orice putere, lipsiti de orice dorinta, incremeniti in propria ignoranta.

Relatia cu cari te confrunti spune mult despre cine esti tu cu adevarat in acel moment.
Iti lipseste curajul, increderea ca cine esti tu cu adevarat nu depinde de o persoana, esti dezdumnezeit, esti gol si cersesti iubire, orbecai in acest lumesc fara nicio tinta si niciun Dumnezeu, traiesti intr-un cerc vicios al dependentilor penibili.

Cand mergi la stomatolog este pentru ca tu ai ales asta,  la fel se petrece si cand vrei sa iesi dintr-o relatie cariata, toxica, TU si doar tu alegi cand sa iesi.  Pana atunci, vise placute in agonia ta de muribund. Suntem mai morti decat mortii. Valul ignorantei, al angrenarilor swadistanice te duc in gropaciune, acolo unde abia daca mai zaresti lumina.

Asa cum multi au frica de dentist, asa multi au si frica de a nu fi parasiti. Dar nimeni nu paraseste pe nimeni. Doar se incheie un capitol pentru a se putea face loc pentru urmatorul, iar atunci vei putea rade din nou,  cu toti dintii curati si luminati.

Unora, care sunt mai norocoși,  viata le intinde mana, le da sansa sa iasa din relatiile cariate, le arata ca se poate si altfel, cu iubire si pace, si nu cu dependente toxice si sexualitate inferioara, cu gelozii si posesivitati.
"Decat sa ai o relatie de groaza fara de sfarsit mai bine sa ai un sfarsit de groaza. " G.B.

Nu exista relatii perfecte si nici oameni perfecti, tot ce poti face este sa iti doresti sa evoluezi, sa iti doresti sa transcenzi acele stari limitatoare care te conduc in purgatoriul deziluziilor, sa alegi sa evoluezi din floare in floare si din chakra in chakra pana la nivelul ultim de indumnezeire. Cand vei trezi focul launtric totul va fi cu putinta, imposibilul devine posibil, iar grotescul va fi inlocuit de frumos si armonie.

Pentru a te transforma, trebuie ca tu sa faci ceva, sa nu astepti pana te vor manca cariile. Ai posibilitatea de a alege daca sa ramai cu maseaua cariata, masea care, mai devreme sau mai tarziu le va afecta și pe celelalte, sau daca alegi extirparea ei, daca alegi anestezia totala sau partiala. E un pas foarte mic spre anestezia totala, incat nici nu realizezi si te trezesti lipsit de vlaga, fara nicio bucurie, apatic.

Unii, cred ca daca partenerul este gelos inseamna ca il iubește, ca ii pasa. Greșit. E doar privit ca pe un bun pe care crede ca l-a cumparat de la Mall si are drepturi asupra lui, ba chiar are si certificat de garantie,  iar atunci cand nu mai corespunde criteriilor din mintea lui inchipuita ii spune: imi pare rau, dar nu mai functionezi asa cum trebuie si ti-a expirat si garantia.

Relațiile mature bazate pe iubire reciproca aduc frumosul, pacea, lumina, armonia.
"Iubirea matura presupune cuprinderea sufletului celuilalt in sufletul nostru." (N. Catrina)

Pictura de Rene Magritte - Indragostitii, 1928

Pentru ca TU

Am plâns atat de mult în viața asta încât as fi putut inunada o planeta. Pana intr-o zi când în timp ce plângeam m-am intrebat: Dar eu după cine plâng, de fapt? Oricum, constatasem ca-mi plângea egoul, el era cel care credea ca a pierdut, ca a fost mințit,  trădat,  abandonat. Azi plângeam de dorul lui, și mi-a revenit aceeași intrebare: După cine plângi,  fato? Mno, am fost sincera cu mine și mi-am răspuns,  plângeam după Dumnezeul pe care Îl văzusem în el, plângeam după Dumnezeul pe care l-am căutat cu disperare și pe care l-am regăsit în el. Căci altfel, el e doar un om, cu defecte, calități, care mai și greșește,  însă am văzut în el paradisuri de care el nici măcar nu e conștient.  L-as putea privi o viață,  și poate încă vreo 3 și tot nu m-as satura. El, fără sa știe,  mă duce Acasă, acolo unde mă întâlnesc cu mine insami. Ador sa îi privesc ochii, sa simt Cum mă pătrunde direct în inima, ador linstea ce mi-o da inima lui, iubesc ca exista doar prezent, și exista doar Noi.
Oare unde ti-e curajul de a-ți înfrunta temerile, de a-ți da voie sa fi fericit? De ce te ascunzi, când eu vreau sa te văd,  de ce îți ții sufletul închis când eu vreau sa-l ating? De ce ti-e frica de iubire? Pentru ca vei da de tine întreg?  Lasa-mă sa pătrund în inima ta, lasa-mă sa te iubesc așa Cum nimeni nu te-a mai iubit. Când sunt cu tine nu am aer și nici trup, nu mai sunt om, sunt doar un sine. Îl vreau pe tine în mine pana devenim un sine. Am cerut iubirea, ca și tine. Am fugit desculță spre iubire fără sa îmi mai pese de lumescul ce mă înconjura, am dansat prin ploaie îmbătata de iubirea ta iar inima îmi sarea din piept dornica sa te întâlnească, fericita sa mă regăsească. Oare unde ești acum când doar ce te-am regăsit?

Mama, ce nume simplu

"In momentul in care un copil s-a nascut, s-a nascut si mama. Ea nu a existat inainte. Femeia existase,dar nu si mama. O mama este ceva absolut nou."
Rajneesh


Le vezi peste tot. Te incanta prezenta lor. Par precum niste bomboane frumos ambalate. Au un quelque chose care te atrage. Au o forta de care nici ele nu sunt constiente uneori. Sunt zeite si spartane in acelasi timp. Nu te poti abtine sa nu le vrei, sa nu le doresti, pentru ca au un mod special de a iubi, pot manifesta stari intense si profunde de compasiune de fiecare data cand este necesar, sunt spontane, sunt de fiecare data capabile sa se daruiasca total, intr-un mod intens si profund.

In aceasta viata, exista niste reguli, niste legi, pe care multi le urmeaza cu sfintenie. Sunt reguli invatate din tata-n fiu si din mama-n fiica, reguli de la care nu indraznim sa ne abatem.

Ne casatorim, facem copii si asteptam sa imbatranim. Nu conteaza daca suntem sau nu fericiti, insa nu ne putem abate de la ceea ce am fost invatati, ca deh, ce va zice lumea.

Traim vremuri in care regulile si le face fiecare, legi care sunt incalcate, iar numarul divorturilor creste din ce in ce mai mult, pentru ca lumea nu se mai regaseste, se indeparteaza tot mai mult de ei, alearga bezmetici catre "tara de nicaieri". Si uite asa, sunt tot mai multe mame care isi cresc copiii singure.

Consider ca aceste vremuri vor sa ne trezeasca, sa ne faca sa ne intoarcem catre noi. Uitam cat suntem de importanti, de valorosi si ca nicaieri nu e mai bine ca intoarcerea spre noi, in noi. Facem prea multe pentru ceilalti si uitam cine suntem, ce vrem, si care ne e scopul Aici.

Nu e deloc usor sa fii mama, insa poti vedea partea frumoasa din toata aceasta situatie. Iar draga de ea, mama, nu e niciodata singura. Are alaturi bijuteria cea mai importanta din lume, copilul ei.

A fi mama poate fi si dificil, dar si sublim. Iar cand esti si mama  singura totul cade asupra ta, greul nu se mai imparte la 2, ci doar asupra ta. Acum, depinde de fiecare cum vede acest "greu". Desi esti vie, sunt momemente cand ramai fara aer, esti coplesita de tot greul, dar pentru ca esti femeie, poti trece peste orice, gasesti mereu resurse care sa te remonteze. Una dintre acele resurse este chiar copilul tau.

In timp, am invatat ca in orice greu e si o parte usoara, si anume, ca sa poti trece peste toate obstacolele, e bine sa mergi cu pasii stiuti doar de tine, in ritmul tau si sa iei totul asa cum vine si sa fii recunoscator pentru tot ce ai, cat ai.

O mama poate muta muntii din loc, se poate lupta cu toti balaurii stiuti si nestiuti. Si asta, datorita iubirii incomensurabile pentru copiii ei. Iubire pe care nu o poate simti multa lume.

O mama, daca e "singura" este mereu sigura, ca singuratatea e doar o forma.

Acum vreo 3 ani ii spuneam baieteluluimeu ca noi doi suntem cei mai buni prieteni. Doar ca el nu prea intelegea cum sa fii si prieten cu mama ta, si mi-a spus: "tu nu esti prietena mea, tu esti parintii mei."

Si uite asa zilele au trecut, si am avut sansa sa intalnesc cel mai minunat barbat care mi-a aratat toata iubirea si aprecierea, mi-a aratat ca multe se pot face mult mai bine când sunt 2, mi-a demonstrat ca este mai mult decat un tata pentru copilul meu, ne-a aratat ca ii pasa cu adevarat de noi.

Mama, ce nume simplu, aparent. Mama mi-a aratat iubirea chiar si atunci cand ne mai certam, mi-a aratat dragostea ei neconditionata, constienta fiind ca in brate la mama e cel mai cald si sigur loc.
Te iubesc, MAMA!

Judecat/or

Voi incepe prin a va spune o mica povestioara.

Era un preot care tinea post negru, insa intr-o dimineata a mancat desi isi luase angajamentul de a posti. Un alt preot il vede si isi spune in sinea lui: "fratele meu a mancat desi era in post". Seara, preotul care a mancat moare, iar celui de al doilea preot ii apare in vis Dzeu care il intreaba: 

- Ia spune-mi, unde sa il trimit?  In Rai sau in Iad? 

- Vai Doamne, dar cum as putea decide eu unde sa mearga? 

- De dimineata cand l-ai vazut mancand l-ai judecat, fara sa stii ca seara el urma sa moara.

Din pacate,  asta facem cu totii necontenit, de la simpla judecata "vai ce rochie are" pana la judecati mult mai mari precum "cat de rau poate fi" sau "eu l-am ajutat pe el, iar lui nici nu ii pasa de mine". 

Judecam, judecam si iar judecam. Constientizand propria-mi judecata, mi-am propus sa judec cat se poate de putin, iar dacă voi reusi sa inlatur definitiv judecata, va fi cu siguranta o mare realizare. 

„Tu sa nu ma judeci dupa aparenta”. (C. PETRESCU)

Ne formam pareri pe care le credem adevaruri si scapam din vedere un lucru foarte important: nu luam in considerare parerea celuilalt, nu ii cunoastem povestea, ba de multe ori nici nu ne intereseaza.

Toti suntem victime si calai, judecati si judecatori. Iar daca intr-o situatie vei condamna pe cineva ca te-a judecat, la randul tau vei urma prin a judeca. Si iata-ne, un cerc vicios de judecati si judecatori. 

De ce anume judeca oamenii? Se cred superiori celorlalti?  Ori fiind intr-o stare de inferioritate aceasta judecata le da "o falsa putere"?

Nu mai avem rabdare sa cunoastem un om, nu mai suntem dispusi sa ascultam, sa vedem, sa intelegem. Ni se pare mai la indemana sa il judecam.

Cand spunem de exemplu ca X e rau,  sau Y e prost e o judecata, fara a stii ce este dincolo de acea persoana. Majoritatea celor "rai", rautaciosi au ajuns sa fie asa dupa indelungi suferinte, tristeti,  pe care nu au stiut cum sa le gestioneze, iar acest mod li s-a părut cel mai accesibil. Au existat oameni care mi-au facut rau constient sau nu, si pe care i-am judecat pentru ca nu intelegeam motivele. Am descoperit leacul impotriva judecatii: iubire + empatie + iertare. Este foarte greu sa le aplici atunci cand ti se face un rau, cand ti se pare nedrept, te perpelesti, egoul urla ca el nu poate iubi, ierta, despre empatie nici nu incape in discutie.  Primul pas este sa constientizezi ca judeci, apoi sa afli de ce o faci, iar atunci cand te simti pregatit sa aplici leacul (iubire + empatie + iertare). Acest leac nu are prescriptie medicala, nici termen de garantie, nici contraindicatii.  Pentru o viata mai sanatoasa se administreaza dimineata, la pranz si seara.

Cand incepi sa ai cat de cat habar de cine esti,  pe unde iti este sufletul, atunci poti sa incepi sa administrezi constient leacul. 

Sa lasam orgoliile de-o parte, sa avem curajul sa recunoastem cu ce ne confruntam, sa fim mai buni, mai tolerabili si sa ne dam jos aceste masti pe care ni le-am tot construit si lustruit. 

Oare nu ati obosit? Nu v-ati saturat sa carati aceleasi pietre dupa voi?

Evolution

Regia: Dumnezeu
Scenariul: Viata
Productia: Destinul
Rol principal: Subsemnata
Produs de: Visual Pictures
Distribuit in Romania de: De'scris in Cuvinte Entertainment
Tara: Romania



Candva imi doream sa devin actrita. M-am ales in cele din urma doar cu niste cursuri de actorie. Mi-au fost folositoare, dar intr-o zi mi-am dat seama ca cele mai bune cursuri de actorie mi le-a dat viata si ca de fapt joc in propiu-mi rol.
Platoul de filmare fiind planul acesta terestru, colegii mei de scena fiind prietenii, familia si toti cei pe care i-am intalnit indiferent pentru ce perioada, unii cu masti, altii sinceri, unii dandu-mi lectii si povete, altora dandu-le poate eu. Am facut chiar si cascadorii, a trebuit sa sar de la inaltimi pentru ca nu mai apartineam unui loc, am fost chiar si vatman, a trebuit sa schimb macazul de fiecare data cand trebuia sa o iau la stanga sau la dreapta, am fost circar, m-am scalambaiat in fel si chip pentru a face copiii sa rada, am fost romantica, am trimis scrisori de amor pentru bucuria unui suflet.


Am avut tot felul de roluri de: sora, mama, sotie, eleva, profesoara, scriitoare, am jucat in drame, in tragicomedii, in comedii (acestea sunt preferatele mele), actiuni, aventura, dragoste. Unii si-au luat bilet in primul rand interesati sa vada ce se va intampla, dar doar din curiozitati si rautati. Mancau floricele si ragaiau a Cola zicandu-si in sinea lor sau colegului de scaun "ia uite-o si p-asta", altora le-a pasat, si au fost acolo mereu, la aparitia fiecarui film, indiferent de tipul de film in care jucam, erau acolo pentru mine. Pentru mine ei stateau im primele randuri in sufletul meu, erau fanii mei iar eu fanul lor. Ei m-au aplaudat si incurajat de fiecare data, mi-au spus cand nu am facut ceva bine iar eu m-am vazut in ei, si asa am reusit sa ma perfectionez si sa indraznesc sa joc intr-ul rol foarte greu, provocator pentru sufletul meu, filmul Evolution.

Am citit doar o bucata din scenariu. Ceea ce citisem pana in acel moment ma ajutase mult sa stiu daca sunt in starea sa merg mai departe in acest film sau nu. Am citit doar o bucata pentru ca nu am vrut sa stiu ce va urma, am vrut sa il adaptez si sa il fac asa cum simt, consider. Iar regizorul, dragul de El, m-a lasat sa imi aleg eu singura replicile, colegii de platou, ora cand va incepe filmarea si costumele, de machiat ma machiez intotdeauna singura. Mereu a fost si este langa mine, stiu asta, simt. Este acolo ori de cate ori am nevoie. Doar il strig si imi sare in ajutor. Imi spune unde am gresit, ce ar fi fost mai bine sa fac, apoi ma lasa iar de capul meu sa ma descurc. Este langa mine tot timpul cu mana intinsa, doar sa strig Ajutor! si vine.

Dublu rol nu am jucat si nici nu as juca. Asta chiar nu as putea. Ar insemna ca o data sa fiu intr-un fel iar alta data sa fiu in alt fel, as fi in contradictie, si nu doar ca m-as nauci pe mine, dar chiar si pe ceilalti. Nu, asta nu e de mine. Dar joc in mai multe roluri in acelasi timp: comedii, actiune, aventura..

Am jucat in cateva filme de succes: Nasterea, Casatoria, Nasterea lui, Divortul, Renasterea, Iubirea dumnezeiasca, iar acum, dupa niscai experienta, joc in filmul Evolution.
In acesta voi juca pana la plecarea mea din acest plan fizic. Am fost aleasa, am dat casting si am trecut mai departe. Nu a fost deloc usor, dar am ales stiind ce vreau si mai ales unde vreau sa ajung. De mine depinde de acum cum voi performa pentru a finaliza acest film pentru a fi un succes pentru cea care sunt aici si acum si pentru cea care am jucat in toate rolurile din vietile de dinaintea acesteia.

Am primit flori, aplauze, laude si incurajari, dar deocamdata n-am luat niciun Oscar si niciun Glob de Aur, iar cum meritele le primesti la finalul unui film, asa imi doresc sa fiu nominalizata pe scena numita Cer pentru performantele pe care le-am adus in evolutia mea, iar premiul sa imi fie inmanat de insusi regizorul care regizeaza aceasta lume, dar mai ales pentru filmul in care joc Evolution, si anume Dumnezeu. Iar inainte de a-mi inmana marele premiu, trofeul, sa spuna: Inmanez acest Glob de Aur marelui castigator..pentru meritele pe care le-a adus in Evolution si cu urarea: Ai jucat minunat in toate aceste roluri, mai ales in Evolution si pentru asta nu mai este nevoie sa-ti mai reincarnezi rolurile pentru a juca in filme de duzina.

THE END.